20 aug. 2011

Ziua independenţei a Ucrainei



Legea a stabilit ca Ucraina este un stat independent si democratic. Declaratia de independenta a fost adoptata in urma incercarii unei lovituri de stat pe 19 august 1997, zi in care liderii conservatori comunisti din fosta Uniune Sovietica au incercat sa restabileasca controlul Partidului Comunist asupra URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste). Ca raspuns la aceasta actiune, parlamentul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene a fost convocat intr-o sesiune speciala desfasuraza intr-o zi de duminica si a aprobat cu o majoritate covarsitoare Declaratia de Independenta. Legea a trecut cu 321 de voturi pentru, 2 voturi impotriva si 6 abtineri.
Autorul textului a fost Levko Lukyanenko. In aceeasi zi (24 august), Parlamentul a solicitat un referendum privind sprijinul populatiei privitor la Declaratia de Independenta. Referendumul s-a stabilit pentru o data ulterioara (1 decembrie) propunere sustinuta atat de liderul majoritatii din parlamentul de atunci Oleksandr Moroz cat si de liderul opozitiei Yukhnovsky Ihor. In cadrul referendumului organizat pe 1 decembrie 1991, ucrainienii si-au exprimat sprijinul larg in favoarea Actului Declaratiei de Independenta. La referendum a participat 82 % din electorat, dintre care 90% au votat in favoarea independentei. La scurt timp dupa, independenta Ucrainei a fost recunoscuta la nivel mondial.
* Avand in vedere pericolul mortal din jurul Ucrainei aparut in urma loviturii de stat din URSS, desfasurata pe 19 august 1991, * Continuand traditia de mii de ani de dezvoltare a statului Ucrainean * Pornind de la dreptul unei natiuni la autodeterminare, in conformitate cu Carta Natiunilor Unite si a altor documente juridice internationale, precum si * Punerea in aplicare a Declaratiei de Suveranitatea de stat a Ucrainei,Rada Suprema a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene declara solemnIndependenta Ucrainei si crearea unui stat independent ucrainean - UCRAINA.Teritoriul Ucrainei este indivizibil si inviolabil.Din aceasta zi inainte, numai Constitutia si legile din Ucraina sunt valabile pe teritoriul Ucrainei.Prezentul act intra in vigoare la momentul aprobarii sale."RADA Suprema a Ucrainei, 08.24.1991
Actualul steag al Ucrainei a fost adoptat pe 28 ianuarie 1992, inlocuind astfel fostul drapel sovietic. Consta in doua benzi orizontale de aceeasi latime: o banda albastra in partea de sus si una galbena in partea de jos. Semnifica culoarea cerului, muntii, fluviile si campurile aurii. Unii ucrainieni considera insa ca ziua drapelului ar fi de fapt 18 mai 1848 si asta pentru ca atunci un stindard galben-albastru ar fi zburat deasupra magistraturii din Lvov. Se intampla tocmai dupa revolutia din Austro-Ungaria o data cu o miscare nationalista inceputa in partea ucraineana a acestui imperiu. Emblema a ramas neschimbata in timpul mai multor guverne succesive si a fost integrata si in drapelul Uniunii Sovietice de catre bolsevici. Din momentul destramarii imperiului socialist sovietic, flamura galben-albastra a inceput sa fie asociata cu ideea de renastere nationala in Ucraina. Drapelul ucrainean este sarbatorit pe 24 iulie in fiecare an, o zi in care toti cetatenii acestei tari sunt invitati sa-si reaminteasca importanta acestui drapel national, semnificatia culorilor si drumul lung pe care l-a avut de parcurs prin istoria pana in ziua de azi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu